skip to Main Content

ECHIPAMENTE SOLARE

În situația în care România dispune de un potențial important de energie solară grație amplasamentului său geografic şi condițiilor climatice favorabile, se evidențiază multiplele posibilități de realizare a instalațiilor solare, atât soluții tehnice mai simple cât şi mai complexe din punct de vedere al construcției şi automatizării.
Specialiștii noștri au întreprins cercetări și au dezvoltat mai multe proiecte de sisteme fotovoltaice orientabile după Soare pentru 3…20 panouri, cu puteri instalate de până la 4.000W.
Au fost luate în considerare aspecte legate de scopul pentru care se dorește utilizarea sistemului, condițiile locale, cât şi aspecte legate de caracteristicile tehnico-economice.
Rezultatul îl reprezintă o suită impresionantă de captatoare solare, cu fișe tehnico-economice diferite, care acoperă cea mai mare parte a necesităților de uz comun și industrial din prezent.
Concepute inițial ca fiind o testare a capacității noastre de a dezvolta proiecte proprii, cu caracter inovativ, aceste produse au ajuns rapid în stadiul de pre-producție, datorită avantajelor pe care le oferă.
Soluțiile tehnice adoptate sunt simple, fiabile și necesită o mentenanță foarte redusă.
Sistemele de tip tracker sunt realizate cu mișcare pe o axă (verticală sau înclinată) sau pe două axe.
O parte din aceste captatoare solare au fost expuse în cadrul unor manifestări expoziționale de profil.
CAPTATOARE SOLARE PE O AXĂ

CAPTATOR SOLAR SA4000

Putere instalată netă: 5200W

Detalii

CAPTATOR SOLAR SA3000

Putere instalată netă: 3120W

Detalii

CAPTATOR SOLAR T4500GT

Putere instalată netă: 2340W
Putere electrică: 4680W

Detalii
CAPTATOARE SOLARE PE DOUĂ AXE

CAPTATOR SOLAR T1160GT

Putere instalată netă: 1040W

Detalii

CAPTATOR SOLAR T1500GT

Putere instalată netă: 780W
Putere electrică: 1560W

Detalii

CAPTATOR SOLAR T1500GS

Putere instalată netă: 1560W

Detalii
Back To Top